Dr. Constantin Niță

autor Cum să mănânci ca să slăbești

Sistemul de slăbit

Obiceiuri noi și 90 de zile pentru slăbire permanentă

SISTEMUL DE SLĂBIT

Obiceiuri noi și 90 de zile pentru slăbire permanentă

Programul este împărțit în trei module care îți arată tot ce trebuie să faci ca sa pierzi în greutate simplu, fără înfometare, fără suplimente sau alte prafuri și fără exerciții epuizante zi de zi.

Modulul 1
Programează-ți corpul pentru slăbit

În primul modul îți explic care sunt factorii care dereglează adipostatul și automat și greutatea. Vei vedea concret care sunt cauzele care te-au ținut până acum în efectul de yo-yo și vei afla ce poți face diferit începând chiar de astăzi pentru a echilibra centrul de reglare a greutății.

Piedica cea mai mare în calea slăbitului este următoarea: corpul tău este setat pe greutatea pe care o ai. Acesta este motivul pentru care de cele mai multe ori slăbești greu și pui repede înapoi. Iar atunci când reușești să slăbești, corpul revine la greutatea pe care o are setată. Până când nu schimbi acea greutate (cu una mai mică) ai să-ți folosești voința și efortul continuu ca să slăbești. Și, din păcate, mai devreme sau mai tarziu, voința se termină.

Această primă parte din program este plină de informații aplicabile imediat și de efect, ca tu să poți trece la acțiune încă din prima zi de program. Vreau să te ajut să te concentrezi doar pe strategiile și elementele care chiar contează, care chiar fac o diferență atunci când vine vorba de slăbit. Primesc zilnic zeci de întrebări din partea pacientelor mele despre detalii atât de insignifiante încât este evident pentru mine că-și pierd timpul urmând diete sortite eșecului.

Așa că am construit “sistemul priorităților nutriționale”. Astfel, tu vei ști pe ce să te concentrezi ca să-ți atingi obiectivul de scădere în greutate și să poți uita liniștită practicile care nu te duc nicăieri. Vei înceta să-ți mai bați capul cu informații contradictorii de pe internet, să cauți și să testezi tot felul de diete recomandate de prietene și cunoștințe și vei ști pentru totdeauna ce este validat de știință că funcționează.

Cercetătorii de la universitatea Cornell din SUA au estimat că există un număr de aproximativ 200 de decizii zilnice pe care o persoana le ia în legătura cu mâncarea. Pornind de aici, este probabil că într-o zi obișnuită luăm 1000 - 2000 de decizii despre diverse activități obișnuite. Îți amintești cum ai luat ieri cel puțin 1000 de decizii? Sigur că nu. Totul se întâmplă în mare majoritate pe pilot automat.

Mie îmi place să împart obiceiurile în două: “obiceiuri care te apropie” și “obiceiuri care te îndepărtează” de obiectivul tău.

Fiecare dintre noi avem obiceiuri deja formate. Obiceiuri care te pot aduce mai aproape de corpul dorit, pe pilot automat sau, dimpotrivă, tot pe pilot automat, te pot face să stagnezi sau chiar să iei în greutate atunci când nu te aștepți.

Acest modul este este creat cu scopul de a te ajuta să creezi și să-ți instalezi obiceiuri specifice care te vor ajuta să iei decizii sănătoase. Vei putea face alegeri bune pe pilot automat care îți vor servi întreaga viață astfel încât să nu fii nevoită să mai urmezi diete.

Tot aici îți spun și ce tactici poți împrumuta de la atleții de performanță ca să slăbești cu succes și ca să obții corpul mult visat. La finalul modului vei primi cel mai important ghid și anume “harta exactă către corpul dorit”.

Am adăugat o secțiune de întrebări frecvente și răspunsuri. Știu că vrei să urmezi pas cu pas un sistem validat care să te ajute să slăbești și că e normal să apară întrebări pe parcurs.

În întâmpinarea lor, am adaugat câteva video-uri în care:

  • Îți detaliez cât de des să mănânci și la ce ore ca să nu ai îndoieli dacă faci bine sau nu și să poți să îți pregătești mesele din timp, cu plăcere.
  • Îți ofer strategii pentru consumul de fructe, ce faci cu desertul și cum să combini alimentele astfel încât să nu te abați de la drum.
  • Îți clarific întrebări legate de exerciții fizice și chiar și unele practici diferite ca tu să poți alege ce e potrivit pentru tine.

Scopul meu este să înlătur orice dubii ai putea avea legate de “care este cea mai bună dietă” pentru tine, pentru totdeauna. Îmi doresc să te ajut să lucrezi în echilibru cu propriul corp și să nu mai ai nevoie de vreo dietă minune vreodată.

Modulul 2
Rezolvăm toate provocările care te 
împiedică să slăbești: somn, ritm circadian și mișcare.

În ultima vreme, e o bravură să stăm trezi mult și să rezistăm cu puțin somn. Din păcate, asta are un efect negativ asupra greutății. Din acest motiv acest modul conține strategii de echilibrare a somnului și a ritmului circadian.

După modulul acesta vei putea în sfârșit să ai un somn odhnitor, nu vei mai simți nevoia de dulciuri, cofeină, nu vei fi agitat, îți vei echilibra hormonii de metabolism și vei face alegeri alimentare sănătoase cu mai puțin efort.

Observ că sunt populare scurtăturile sau "hack-urile" de slăbire. Așadar și eu îți pot spune că somnul este un mega hack de slăbit și odată ce îl ai în tabăra ta, îți va fi mult mai ușor să pierzi în greutate, fără să-ți folosești voința. Ca rezultat, te vei asigura că o mare parte din alimentele pe care le consumi le vei "arde", mai degrabă decât le vei depune.

Tot în acest modul îți voi arăta cum să nu mai pierzi ore în șir făcând exerciții cardio epuizante și plictisitoare.

Primești strategii prin care iți vei crește mult consumul caloric al corpului și îți arăt exact cum să arzi mai multe calorii decât o poți face la sală. Mai multe și într-un mod plăcut, fără să transpiri și fără să simți neapărat că faci sport. Nu va mai fi niciodată nevoie să îți rupi 2 ore/zi de 3 ori pe săptămână ca să mergi la sală.

Modulul 3
Managementul Stresului și a Emoțiilor

Motivul pentru care mănânci mai mult decât este nevoie determină destinul scăderii în greutate. În acest modul te ajut să schimbi modul în care privești acest aspect și percepția față de mâncare.

După fundația solidă pe care ai construit-o în primele 2 module, ultima piedică pe care îmi propun să o înlătur din calea ta este factorul emoțional.

Te voi ajuta să depășești mâncatul la stres și mâncatul emotional astfel încât să nu îți mai "bușești dieta" și greutatea de fiecare dată când viața te provoacă. Te voi ajuta să ai cea mai bună atitudine mentală ca să faci schimbări de durată, odată pentru totdeauna și să nu mai existe pericolul efectului de yo-yo. Îți arăt ce să faci dacă atingi un platou și cum să slăbești în continuare prin strategii avansate folosite de atleți profesioniști.


Mai am o veste bună. Pe parcursul călătoriei știu exact unde e posibil să te descurajezi. Așa că vreau să îți ofer și următoarele bonusuri special concepute să te ajute să treci peste momentele dificile.


Mai am o veste bună. Pe parcursul călătoriei știu exact unde e posibil să te descurajezi. Pentru că ai fost prezent la seminar, îți ofer și următoarele bonusuri special concepute să te ajute să treci peste momentele dificile.

Grup privat de Facebook

Valoare 97 lei


Din experiența coachingului 1 la 1 știu cât de dificil poate fi să-ți atingi obiectivul de una singură. Din acest motiv am creat acest grup special dedicat clienților programului în care primești suport ViP.


Aici găsești răspunsuri concrete și sprijin atât de la mine, cât și de la colegele tale din program. Te asigur că nu vei fi singură niciodată pe parcursul călătoriei.

  • Vei face parte dintr-un grup care îți înțelege provocările și dorințele
  • Vei primi periodic mini-videouri suplimentare care să te ajute să rămâi pe direcție
  • Vei putea pune întrebări și primi răspunsuri exacte, într-un context intim și securizat
  • Vei interacționa cu alte persoane dedicate, aflate și ele în călătoria lor de slăbire și vei putea învăța și din experiențele lor
  • Vei primi îndrumarea de care ai nevoie pentru a-ți atinge și menține corpul și obiectivele de sănătate dorite
  • Ai acces la acest grup și după ce termini programul. Vei primi sfaturi și sprijin oricând vei avea nevoie.

Ghid despre cum să mănânci corect în oraș

Valoare 47 lei

Tuturor ne place să ieșim la o masă în oraș cu prietenii sau familia. Însă, dacă mănânci în oraș o mare parte a meselor din săptămână (sau dacă le comanzi la serviciu), atunci este foarte probabil că nu-ți vei atinge obiectivele de greutate atât de repede sau chiar deloc.

 

Motivul este unul simplu: nu poți avea control asupra a ceea ce pun restaurantele în mâncarea ta și caloriile tind să se înmulțească repejor. Acasă tu poți alege ce se află și ce nu în bucătăria ta.


Însă restaurantele nu gătesc tot timpul varianta cea mai sănătoasă a bucatelor (mai niciodată). Mereu vor exista uleiuri mai ieftine și mai pline de prăjeli, zahăr adăugat în sosuri sau metode de preparare bazate exclusiv pe prăjire, chiar dacă în meniu pare că e copt 🙂

 

Așa că, în acest ghid, îți ofer strategia mea de mâncat în oraș ca să te asiguri că nu te abați de la obiectivul tău. Nu te vei simți niciodată vinovată după o cină cu prietenii sau un prânz la mall sau chiar vei putea să comanzi în continuare prânzul la birou și vei ști că ai făcut alegerile corecte.

Mini-curs: Scapă de adicția pentru zahăr și alimente procesate

Valoare 47 lei

O altă provocare pe care multe dintre clientele mele o au este legată de dulciuri. Și mie îmi plac și chiar cred că viața fără o felie de tort ar fi tristă 🙂


Vei vedea că în program nu interzic dulciurile, ci îți voi oferi strategii despre cum le poți consuma astfel încât să nu-ți sabotezi obiectivele.


Însă, pentru unii dintre noi, zahărul a devenit deja o adicție de la care cu greu ne putem abține.

De aceea, am creat o provocare ghidată ce durează 30 de zile și care te conduce pas cu pas, de la simplu la complex, prin etapele necesare diminuării adicției pentru acele alimentele tentante care nu sprijină procesul de slăbire.

Chiar dacă acum nu-ți poți imagina cum e o zi fără ciocolată sau o băutură dulce, te asigur că după ce vei trece prin acest proces vei putea spune “NU” hotărât și ușor tentațiilor 🙂

Listă de cumpărături cu alimente gustoase care te ajută să scazi în greutate

Valoare 47 lei

Ai intrat vreodată în supermarket și te-ai întrebat “oare ce să mai fac de mâncare”?

E ceva obișnuit pentru mulți dintre noi. Însă e mai complicat când încerci să scazi în greutate pentru că de fiecare dată te întrebi dacă ce urmează să cumperi este OK.

Urăsc starea asta de confuzie care te face să irosești timp și energie, în loc să-ți faci cumpărăturile repede și să ajungi acasă după o zi plină. Tocmai de aceea am creat o listă de cumpărături cu alimente compatibile cu programul Sistemul de slăbit.

Indiferent dacă îți faci cumpărăturile în supermarket sau la piață, nu vei mai fi niciodată în pană de idei.

Ghid practic:

Scapă de număratul caloriilor

Valoare 47 lei


În majoritatea dietelor clasice există partea în care trebuie să-ți numeri caloriile. În scurt timp te transformi în contabil înainte de fiecare masă și umpli pagini întregi cu ingrediente, gramaje și calorii. Majoritatea clientelor mi-au mărturisit că perioada în care numărau calorii a transformat fiecare masă într-un chin. Și nu-mi doresc asta pentru tine.

Am creat acest ghid ca să obții claritate în cel mai dezbătut și totuși cel mai prost înteles subiect nutrițional din ultimii ani.

Află cum poți face caloriile să lucreze în favoarea ta, fără să stai să le numeri sau să le cauți într-o aplicație pe telefon. Astfel ai mai mult timp să te bucuri de masă și să te concentrezi pe lucrurile care chiar contează pentru tine.

Ghid practic:

Adevărul despre carbohidrați și obezitate

Valoare 47 lei

Împreună cu caloriile, carbohidrații reprezintă o zonă foarte neclară a alimentației. Ani întregi au existat dezbateri aprinse despre PRO și CONTRA carbohidrați care au dat naștere popularelor diete ketogenice. Din păcate, un efect advers al acestor diete (de care nimeni nu-ți spune) este dezechilibrul nutrițional.


Și, mai rău de atât, dacă te oprești dintr-o dietă fără carbohidrați și încerci sa mananci din nou de toate, vei vedea cu siguranta ca greutatea ta va creste accelerat.


Am creat acest ghid ca să afli adevarul legat de carbohidrați și greutatea corporală (deasemenea, documentat științific). Vei ști odată pentru totdeauna ce sunt carbohidrații, de ce are corpul nevoie de ei și mai ales cum te pot ajuta în procesul de slăbire. Tot aici dezbat și de ce renunțarea completă la carbohidrați este greșită și este, de obicei, o decizie care atrage consecințe grave după.

Ghid practic:

Ucigașul de pofte și îmblânzitorul foamei

Valoare 47 lei

Unul dintre primele moduri prin care corpul tău lupta împotriva reducerii greutății este senzația de foame. Sunt conștient de acest lucru și de asta vreau să întâmpin această provocare. Acesta este alt motiv pentru care trucurile vechi de slăbit nu funcționează. Te determină să lucrezi împotriva propriului corp și, la un moment dat, este foarte posibil să cedezi în favoarea senzației de foame.


Strategiile din cursul “Sistemul de Slăbit” sunt proiectate să minimizeze cât de mult acest fenomen, dar s-ar putea să ai nevoie de mai mult.


De aceea am creat acest ghid avansat pentru a regla senzația de foame și poftele, înainte să-ți facă probleme pe parcursul programului.

Ședințe de întrebări și răspunsuri din programul PREMIUM de coaching

Valoare 797 lei

Profită de o parte din experiența coachingului intensiv de nutriție cu mine. Ai acces la call-urile lunare de grup cu membrii programului meu de coaching intensiv. Până acum sunt 8 sesiuni și voi adăuga altele noi pe măsură ce vor avea loc.


Aceste mame plătesc o taxă lunară pentru a beneficia de atenție personalizată în procesul de slăbire. Pe lângă asta, îmi place să fac lunar câte un call de grup în care lămurim neclarități și răspund concret celor mai frecvente întrebări legate de procesul de slăbire. Tot aici dezbat ce funcționează și ce nu (de fiecare dată cu argumente documentate științific) și chiar disec subiecte și strategii avansate pentru pierdere în greutate.


Ai astfel ocazia să beneficiezi GRATUIT de o parte din programul meu premium de coaching intensiv.

Așadar, pe lângă programul complet Sistemul de Slăbit, primești bonusuri în valoare de 1176 lei când te înscrii astăzi în program.

Alege modalitatea de plată potrivită pentru tine

Plata în Rate
  • Check
    Programul “Sistemul de Slăbit - valoare 1100 lei
  • Acces în grupul privat de membri - valoare 97 lei
  • Ghidul practic: Cum sa mananci corect în oras - valoare 47 lei
  • Mini curs - scapa de adictia pentru zahar si alimente procesate - valoare 47 lei
  • Lista de cumparaturi cu alimente gustoase care te ajuta sa scazi in greutate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: scapa de numaratul Caloriilor - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: adevarul despre carbohidrati si obezitate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: Ucigasul de pofte si imblanzitorul foamei - valoare 47 lei
  • 8 sedinte de intrebari si raspunsuri din programul premium de coaching - valoare 797 lei
Total pachet: 2229 lei
297 lei / lună timp de 3 luni
Reducere de 60%

Cea mai bună ofertă

Plată Integrală
  • Programul “Sistemul de Slăbit - valoare 1100 lei
  • Acces in grupul privat de membri - valoare 97 lei
  • Cum sa mananci corect in oras - valoare 47 lei
  • Mini curs - scapa de adictia pentru zahar si alimente procesate - valoare 47 lei
  • Lista de cumparaturi cu alimente gustoase care te ajuta sa scazi in greutate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: scapa de numaratul Caloriilor - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: adevarul despre carbohidrati si obezitate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: Ucigasul de pofte si imblanzitorul foamei - valoare 47 lei
  • 8 sedinte de intrebari si raspunsuri din programul premium de coaching - valoare 797 lei
Total pachet: 2229 lei
697 lei
Reducere de 68%

Și tu poți avea o poveste de succes

Iată ce au spus câteva dintre femeile care au ales să le ajut să aibă un corp sănătos și să se simtă bine în pielea lor

testimonial-andreia
testimonial-diana
testimonial-iulia

Vrei să-ți duci slăbitul la următorul nivel?

Când poți să începi?

Programul este online 

Așa că poți începe cursul chiar de azi fiindcă îl poți urmări în confortul casei tale, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Nu este nevoie să te deplasezi sau să iţi iei zile libere de la serviciu. 

Vrei să urmăreşti video-urile dimineaţa? Este foarte bine. 

Vrei să asculţi audio în timp ce mergi cu maşina? Este la fel de bine.

Poţi să urmăreşti Programul de Acasă, de la Birou, în Maşină…

Poți să începi de astăzi 

Încă un lucru.

La o consultație medicală plătești și primești răspunsuri doar cât timp ești în cabinet. Dacă ai uitat să întrebi ceva și ti-ai amintit mai târziu, de obicei trebuie să te reprogamezi. Apoi, totul depinde de memoria ta şi de cât de bine ţi-ai luat notiţe.

Aici nu e aşa. Poţi să revezi informaţiile sau să le asculţi pe telefon ori de câte ori doreşti.

Ai 100% GARANȚIE

Programul funcționează. Mărturie stau clienții mei și poveștile lor de succes. 


Acest program nu numai că te va ajuta să slăbești, ci îți va oferi strategii de menținere și de energizare pe viață. Sunt absolut convins de valoarea pe care ți-o oferă cursul Sistemul de Slăbit.


Sunt absolut convins că tehnicile din program te vor ajuta să-ți obții corpul dorit, de aceea îmi doresc ca tu să nu ai nici o reținere în a accesa programul.

 

Timp de 60 de zile de la înscriere, poți să ceri banii înapoi dacă ai aplicat informațiile, nu ai slăbit și nici nu te-ai convins cu ochii tăi de valoarea cursului. 

Nici o metodă tradițională nu îți oferă aceeași garanție. Dacă plătești un abonament la sală și apoi nu te mai duci, pierzi banii. Dacă îți cumperi suplimente și nu funcționează, pierzi banii.


Cu adevărat, vreau ca tu să profiți din plin de experiența unui asemenea curs și să devii în scurt timp o poveste de succes. Pentru tine și pentru cei dragi ție.

Care este costul programului?

Prefer să fiu direct și să nu-ți irosesc timpul.

Alte metode de slăbit de pe internet, de prin presă și de prin sălile de fitness nu fac decât să îți dea speranțe false și încearcă sa te atragă cu rezultate imediate. Însă de fiecare dată aceste așa zise rezultate vin cu prețul sănătății tale fizice și emoționale. Ca să nu mai vorbim de sumele enorme investite.

De exemplu, cunosc doamne care când au intrat în program aveau deja cheltuite mii de euro pe traininguri de slăbit din SUA și alte mii de lei date pe aparatură (aparate de făcut sport acasă pe care le vezi la teleshopping, juicere scumpe, etc).

Pe lângă asta riști să pierzi masă musculară, pierzi rezistență la efort, pierzi energie, pierzi încrederea că tu conduci acest corp și nu invers. Acesta este COSTUL adevărat al altor programe de slăbit, făcute pe sprânceană. 

Am gândit programul "Sistemul de Slăbit" astfel încât să fie ultimul program de slăbit de care o să ai nevoie. 

Tu cât ai plăti pentru corpul și sănătatea pe care ți-o dorești?

Am creat programul "Sistemul de Slăbit” ca să fie accesibil tuturor oamenilor din România care își doresc să scape de kilogramele în plus pentru totdeauna.

Îți garantez că este mai ieftin decât:

diete care te forțează să îți cumperi storcătoare și roboți de bucătărie

o aniversare la restaurant cu prietenii

3 luni de abonament la sală

5 recipiente de suplimente cu extract de ceai verde sau alte “fat-burnere” care nu te ajută cu absolut nimic

Alege modalitatea de plată potrivită pentru tine

Plata în Rate
  • Check
    Programul “Sistemul de Slăbit - valoare 1100 lei
  • Acces în grupul privat de membri - valoare 97 lei
  • Ghidul practic: Cum sa mananci corect in oras - valoare 47 lei
  • Mini curs - scapa de adictia pentru zahar si alimente procesate - valoare 47 lei
  • Lista de cumparaturi cu alimente gustoase care te ajuta sa scazi in greutate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: scapa de numaratul Caloriilor - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: adevarul despre carbohidrati si obezitate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: Ucigasul de pofte si imblanzitorul foamei - valoare 47 lei
  • 8 sedinte de intrebari si raspunsuri din programul premium de coaching - valoare 797 lei
Total pachet: 2229 lei
297 lei / lună timp de 3 luni
Reducere de 60%

Cea mai bună ofertă

Plată Integrală
  • Programul “Sistemul de Slăbit - valoare 1100 lei
  • Acces in grupul privat de membri - valoare 97 lei
  • Cum sa mananci corect in oras - valoare 47 lei
  • Mini curs - scapa de adictia pentru zahar si alimente procesate - valoare 47 lei
  • Lista de cumparaturi cu alimente gustoase care te ajuta sa scazi in greutate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: scapa de numaratul Caloriilor - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: adevarul despre carbohidrati si obezitate - valoare 47 lei
  • Ghidul practic: Ucigasul de pofte si imblanzitorul foamei - valoare 47 lei
  • 8 sedinte de intrebari si raspunsuri din programul premium de coaching - valoare 797 lei
Total pachet: 2229 lei
697 lei
Reducere de 68%

Te încurajez să începi astăzi programul "Sistemul de Slăbit" pentru tine și pentru cei dragi ție

Vei primi acces privat în program şi poţi începe imediat.

Întrebări frecvente

Va fi acest curs actualizat și pe viitor?

Cum este cursul livrat?

Ce fac dacă am nevoie de ajutor?

Când începe programul?

Va trebui sa urmez un meniu fix  sau reguli exacte de alimentație?

Ce se întâmplă dacă eu mai am de slăbit și după cele 30 de zile?

Cum plătesc?

Câte kilograme voi slăbi cu acest program?

Felicitări pentru că ai parcurs această prezentare până la final!


Faptul că ai făcut acest lucru îmi arată că îți dorești ceva mai mult de la tine, de la corpul și de la viața ta.

 

Arată că ești dispus să înveți cum să ajungi acolo. 


Dacă vei alege să atingi acel obiectiv sub îndrumarea mea, m-aș bucura foarte mult. 


Iar dacă nu, îți doresc să nu oprești niciodată strădania de a deveni cu puțin mai bun.

 

Cu puțin mai aproape de corpul și sănătatea dorită.

 

Îți mulțumesc pentru că m-ai urmărit până aici.


Dr. Constantin

[ec id="3"]
Ne vedem pe partea cealaltă 🙂